Mihai Neșu, în vârstă de 37 de ani a făcut progrese mari în ceea ce privește recuperarea, după accidentul suferit în urmă cu câțiva ani

Mihai Neșu, în vârstă de 37 de ani a făcut progrese mari în ceea ce privește recuperarea, după accidentul suferit în urmă cu câțiva ani.

Fostul fotbalist a început să își poată mișca unele părți ale corpului și chiar reușește să mănânce singur.

 

Deși medicii i-au dat șanse foarte mici să se mai miște vreodată, la 10 ani după ce a rămas paralizat, fostul fotbalist demonstrează că niciodată nu trebuie să te dai bătut. Acesta a făcut progrese incredibile.
Acum, e nevoit să folosească un scaun cu rotile, însă își poate folosi parțial mâna dreaptă și poate mișca alte părți ale corpului.

„De 4 ani am cam același program,

așa că sunt într-un cantonament continuu. În ultima lună am început și cu două antrenamente pe zi.

De dimineața până la masa de prânz trebuie să fac cu o bicicletă care mișcă mâinile și picioarele.

Trebuie să fac cam jumătate de oră mâini și jumătate de oră picioare. După aia, încă vreun sfert de oră, pe un touch screen, trebuie să fac, ca la școală, cerculețe, bețigașe, cu mâna pe care o pot mișca mai bine.

După masa de prânz am kinoterapie la fundație, cam o oră și jumătate-două ore pe zi. Eu mișc ce pot să mișc cu mâinile și terapeuta mea îmi mișcă picioarele și îmi mai face masaj acolo unde mai am contracturi.