Ultima Ora! Valeriu Gheorghiţă: „Ne dorim o accelerare a etapelor de vaccinare având în vedere faptul că am început mai devreme decât preconizam”

 

Valeriu Gheorghiță a făcut precizări uluitoare în privința vaccinului împotriva coronavirus. Află de când va începe accelerarea campaniei de vaccinare în România.

 

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că autorităţile şi-au propus o accelerare a campaniei de vaccinare, având în vedere că aceasta a debutat înaintea termenului

estimat în luna decembrie. Gheorghiţă anunţă că după 15 ianuarie se intră în etapa a doua a vaccinării, iar săptămâna viitoare va fi făcută publică lista cu bolile cronice care se pretează vaccinării.

 

Tot mai multă lume va fi vaccinată până pe 15 ianuarie 2021

Acesta a menţionat că până pe data 15 ianuarie va fi dezvoltată a doua parte a modulului de programare care este destinat tuturor persoanelor din etapa a doua de vaccinare, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani şi cele cu boli cronice.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că de luni va fi făcută publică lista pentru persoanele cu boli cronice care vor intra în etapa a doua a vaccinării,

decizia cu privire la acestea fiind luată în baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a anunţat şi că cei care se încadrează în prima etapă a vaccinării se pot programa prin intermediul unor dispecerate care sunt puse în funcţiune la nivelul judeţelor. scrie stirilekanald.ro