Pașaportul COVID va fi introdus în România? Președintele Senatului a făcut anunțul în urmă cu puțin timp

 

Pașaportul COVID ar putea fi introdus în România, decizia a fost anunțată de președintele

Senatului în urmă cu puțin timp. Românii vor fi nevoiți să se vaccineze pentru a putea călători.

Președintele Senatului a făcut un anunț de maximă importanță pentru români, pașaportul COVID ar putea intra în vigoare în România.

 

România va adopta pașaportul COVID?
Anca Dragu a vorbit despre intoducerea pașaportului COVID în România.

 

Președintele Senatului nu susține introducerea pașaportului de vaccinare și ese de părere că România nu va implementa această măsură.

 

”Nu cred ca vom trece la pașaportul COVID-19. Personal, nu susţin un asemenea demers”, a transmis Anca Dragu.

Măsura care ne va scăpa de pandemie

Anca Dragu a mai menționat că fiecare persoană este responsabilă pentru măsura în care vom scăpa

de pandemie, de asemenea, și în ceea ce privește vaccinare anti-COVID, oamenii sunt responsabili pentru a se vaccina.

 

”Cred că fiecare dintre noi este responsabil şi, ca atare, această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm şi să luăm toate măsurile

privind mască, distanţare, aşa mai departe şi pe măsură ce vom avea un număr cât mai mare de persoane vaccinate cred că vom putea considera pandemia spre final.