Alertă de infectie la Palatul Victoria. Un angajat al Guvernului ar fi intrat în contact cu o persoană infectată

Este alertă de coronavirus la Palatul Victoria, după ce un angajat al Guvernului ar fi intrat în contact cu una dintre persoanele infectate cu Covid-19 din Bucureşti.

Femeia de 42 de ani din Bucureşti care a fost testată pozitiv cu coronavirus ar fi avut contact inclusiv cu persoane care lucrează în clădirea Guvernului.

”În contextul anchetei epidemiologice care este desfăşurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din Bucureşti, confirmată cu coronavirus (COVID-19)

în cursul zilei de 8 martie, sunt desfăşurate verificări cu privire la posibili contacţi ai persoanei din rândul personalului care desfăşoară activităţi în clădirea Guvernului României”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, reprezentanţii grupului precizează că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terţe părţi pe care l-ar fi putut avea două dintre

persoanele despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia.

În Bucureşti sunt două cazuri de coronavirus, o femeie de 42 de ani şi un bărbat de 49 de ani.