Cătălin Botezatu, mărturisiri dureroase despre cea mai neagră perioadă din viața sa.

Celebrul designer a trecut prin 4 operații în doar o lună de zile și avut de îndurat dureri groznice.

În anul 2014, el s-a internat într-o clinică din Turcia, acolo unde a fost supus unei intervenții medicale, pe inimă.

Prin intermediul acestei operaţii, i-au fost montate câteva stenturi.

„Nu e uşor într-o lună, o lună şi un pic să suporţi patru operaţii. Să stai în spital aproape non-stop. Să înduri nişte dureri, care nu ştiu… Nu ştiu cum sunt alţi oameni când sunt bolnavi, când sunt operaţi, dar eu am trecut prin ceva ce nu se poate explica în cuvinte. Am slăbit foarte mult. Am slăbit 12 kg. Şi nu, nu sunt aşa cum aş vrea eu să fiu. Nu mai am aceeaşi putere, dar încet, încet a început o perioadă de recuperare.

Am avut neşansa ca după prima operaţie, care a fost un succes şi a fost totul perfect, (…) să fi făcut o hemoragie internă din cauza unui muşchi, mă rog, pe unde ieşeau tot felul de drene. Am pierdut atunci doi litri de sânge aproape. Am fost băgat imediat pe transfuzii. M-am speriat. Nu mi-am închipuit că perioada de recuperare poate să fie aşa.

Mă simt uneori deprimat, mă simt inutil, mai ales atunci când trebuie să anulez tot felul de evenimente. Vreau să fac lucruri şi nu fac. (…) Singurul lucru care mă deranjează e regimul. Am un regim alimentar mai sever, iar eu care sunt un gurmand, asta e, poftesc să mănânc orice tâmpenie, dar mă abțin că trebuie să mă abțin. În rest totul decurge ok”, a spus Cătălin Botezatu la Antena Stars, potrivit spynews.ro.

Medicii turci l-au diagnosticat apoi cu o tumoră rară, neoplasm mucinos și au fost obligați să-i taie jumătate din colon. Recuperarea după o astfel de intervenție nu este deloc ușoară. Este nevoie de tratament destul de agresiv, dar și un regim alimentar strict. Însă boala poate regresa, până la vindecare. Chiar dacă acum creatorul de modă traversează o perioada mai dificilă, în câteva luni, organismul lui se va adapta la schimbări.

Declarațiile lui Cătălin Botezatu

„Eu am trecut prin ceva ce nu pot explica în cuvinte. În a doua și a treia operație am stat 17 zile imobilizat (…). Am făcut o nouă hemoragie internă. Mi s-a m-ai făcut o altă operație (…) Mi s-au administrat niște medicamente, de pe urma cărora aveam niște halucinații extrordinare. A fost crunt. Nici eu nu știam ce mă mai doare, a fost groaznic”, a declarat Cătălin Botezatu.