Ce se va întâmpla cu averea lui Leo Iorga, după moartea artistului

Leo Iorga s-a stins din viață ieri, la doar 54 de ani. Artistul s-a luptat timp de opt ani de zile cu cancerul, iar dispariția lui a gol în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat.

Soția artistului este răpusă de durere și încearcă să fie puternică, de dragul fiilor săi. Leo Iorga a stat o viață întreagă pe scenă și și-a iubit publicul, până în ultima clipă. Toată averea artistului îi va reveni familiei, pentru că Leo Iorga s-a asigurat că banii vor ajunge în siguranță, pe mâna soției. Artistul a trecut un teren, pensiunea de la Eforie Nord, dar și cele două mașini pe numele soției sale, Paula, dar și a copiilor.

Paula Iorga a fost alături de artist până în ultima clipă și chiar i-a aprins o lumânare atunci când Leo Iorga și-a dat ultima suflare. Ea mărturisea că artistul îi cerea mereu, de pe patul de spital, să meargă acasă și își dorea foarte mult să revină în fața fanilor.

„Este adevărat. A murit puiul meu. S a întâmplat totul brusc, am apucat să-i aprind lumânarea. Sunt terminată, nu mă pot opru din plâns. Nu am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc, puiul meu. Nu am apucat, Doamne. Nu mă pot adună. Mai aveam atâtea să i spun… De câteva zile mă ruga să mergem acasă, dar nu puteam să l duc acasă pentru că refuză să mănânce. Nici în spital nu mai voia să mănânce. Boală a învins. Am nevoie de liniște, de putere.”, a declarat Paula Iorga, pentru Ciao.

Când va fi înmormântat Leo Iorga

În cursul zilei de astăzi, trupul neînsuflețit al lui Leo Iorga a fost depus la Casa Eliad, din București. Marți, artistul va fi condus pe ultimul drum de rude și prieteni și își va dormi somnul veșnic la cimitirul Bellu.