Crimă rezolvată după 35 de ani. Un fost candidat la postul de guvernator a fost acuzat de răpirea și uciderea unei fetițe de 12 ani

La mai mult de 35 de ani după ce o fetiță de 12 ani a dispărut în Greeley, Colorado, un fost candidat la funcția de guvernator în alt stat, Idaho, a fost pus sub acuzare pentru moartea ei, relatează CNN.

 

 

Steven Pankey a fost pus sub acuzare pentru răpirea și uciderea lui Jonelle Matthews, care a dispărut în decembrie 1984, a anunțat marți procurorul districtual din Weld, Colorado, Michael Rourke.

El a fost arestat și nu poate fi eliberat pe cauțiune.

Potrivit procurorilor, Pankey locuia în apropiere de casa lui Jonelle în momentul dispariției sale și la aproximativ 15 kilometri de locul unde a fost găsit cadavrul ei, după 35 de ani. Pankey îi urmărea pe copiii care se întorceau de la școala unde învăța și Jonelle.

 

În rechizitoriu se mai spune că Pankey a intrat în contact cu autoritățile ca urmare a dispariției lui Jonelle și „s-a implicat intenționat în anchetă de mai multe ori de-a lungul anilor, pretinzând că are cunoștință despre crimă, dar declarațiile lui au devenit neclare și ncriminatoare în timp”.

Într-un interviu acordat în septembrie 2019 unui ziar local din Idaho, Pankey, care participase la alegerile primare pentru candidatura la funcția de guvernator cu un an înainte, a declarat că este anchetat pentru această crimă și că poliția i-a percheziționat casa. Pankey a adăugat că n-o cunoștea pe Jonelle.

Rămășițele lui Jonelle au fost găsite de un muncitor în iulie 2019. Cauza morții a fost un foc de armă în cap.

Procurorul Rourke a declarat că ancheta a început să se concentreze asupra lui Pankey la mijlocul anului 2018, determinând o revizuire a dovezilor și noi interogatorii.

Sora lui Jonelle se afla în sala de judecată când Pankey a fost pus sub acuzare, a spus Rourke, care a precizat că a păstrat legătura cu familia fetei.

„De peste trei decenii, dispariția lui Jonelle Matthews a lăsat comunitatea noastră cu multe întrebări fără răspuns și un gol care nu a fost umplut. Odată cu arestarea lui Steve Pankey pentru uciderea lui Jonelle Matthews, unele dintre aceste întrebări încep să primească răspuns, a spus Mark Jones, șeful poliției din Greeley, Colorado.