Decizie importantă anunțată de ministrul Educației, Monica Anisie, care a transmis, vineri seară, că, în pragul alegerilor locale, școlile din România se vor închide, iar elevii și profesorii vor face cursuri online înainte și după ziua alegerilor.

Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri, anunță ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit StirileProTV. Cu toate acestea, orele vor continua online, a precizat Anisie.
Cursurile din instituțiile de învățământ, adică școli, grădinițe și licee vor fi suspendate vineri, 25 septembrie, luni 28 septembrie și marți, 29 septembrie.

Urmează ca luni dimineață să fie stabilit dacă această măsură de supendare a cursurilor fizice va fi luată și pentru ziua de joi, 24 septembrie, a mai spus ministrul.

Anunțul ministrului Educației

Chiar dacă se închid și se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor”, a spus Anisie.

Luni dimineață va avea loc o consultare cu asociațiile comunelor, orașelor și municipiilor și Uniunea consiliilor județene cu Ministerul Educației prin care să stabilim dacă se vor închide și joi, în functie de localitățile și școlile în care se desfășoară procesul educațional“, a mai spus ministrul Monica Anisie, conform ProTV.

Luni și marți cursurile fizic rămân suspendate pentru a se igieniza și dezinfecta toate sălile în care a avut loc procesul electoral.

Prin închiderea școlilor, practic acestea vor funcționa la fel ca în scenariul roșu, cu toate cadrele didactice acasă, toți elevii acasă și cursuri desfășurate online.