Fratele Andrei, probleme grave de sănătate! Săndel trebuie să se opereze de urgenţă. VIDEO

Deşi are o familie fericită şi succes pe scenă, Săndel Mihai, celebrul frate al Andrei trece prin momente grele. Artistul a aflat, de curând, că suferă de o boală gravă şi că trebuie să se opereze de urgenţă.

Fratele Andrei, Săndel, suferă de o boală gravă! Invitat în platoul emisiunii „Acces Direct”, Săndel a spus adevărul gol goluţ despre diagnostic, iar soţia lui, Aurora, cea care îi este alături de aproximativ 30 de ani, a fost lângă el şi acum!

„Ar trebui să intervină chirurgical cineva, dar noi amânăm… El suferă de o hernie de disc care îl supără de câţiva ani. Mă tot ia în braţe de aproape 30 de ani”, a explicat soţia lui Săndel, Aurora, la „Acces Direct”.

„Boala asta te face cumva să fii tot timpul cu frică. Dorm seara, şi dimineaţa mă trezesc cu dureri de spate. Am aşa perioade câte o săptămână…”, a completat Săndel, fratele Andrei.

„Dar asta după un turneu lung, după 15 ore de mers cu avionul… L-am văzut că îi fuge şoldul, deviază aşa puţin…”, a mai spus Aurora.

Cu ce se ocupă Săndel, fratele Andrei

Săndel, fratele Andrei, este cântăreţ de muzică populară şi se bucură de un succes incredibil alături de soţia lui. Săndel şi Aurora pleacă des în turnee, iar toată diaspora îi ştie! De altfel, el este cel care a iniţiat-o pe Andra în industria muzicală, fiind cu şapte ani mai mare decât ea.

„Andra a dat un interviu aici la o televiziune locală când era mică și a zis că vrea să fie cea mai mare artistă a României. Eu nu prea am amintiri din copilărie, mă duceam numai la școală și cântam. Tata era foarte strict. Cu Andra începusem la 12-13 ani să mă ocup de ea, să facem vocalize, repetam zilnic. Eu la 12 ani am fost la prima nuntă, Andra de pe la 7-8 ani venea la nunțile cu orchestră și făcea programe. Ne-am câștigat banii de foarte mici. Familia a fost una normală, ne înțelegeam cu toții. Tata a crezut mult în ea. Andra este singura dintre surori care cântă cu vocea. Cea mare este director la un centru de bătrâni, iar cea mijlocie este sora care ne-a îngrijit pe toți, e cosmeticiană”, declara în urmă cu ceva timp Săndel.