MASACRU ÎN FRANȚA. ROMÂNCĂ, UCISĂ ÎN TIMP CE ÎȘI APĂRA FIUL. ALȚI ȘASE ROMÂNI, RĂNIȚI

O tânără româncă, în vârstă de 30 de ani, a fost ucisă ieri seară, în Saint-Vallier, Drôme, Franța, în timpul unei bătăi în mijlocul străzii, după ce un grup de africani au lansat un atac cu arme albe asupra unui grup de români.

Se pare că românca ar fi intervenit pentru a-și proteja fiul de 16 ani, însă a fost înjunghiată în abdomen pe strada Verdun, Saint-Vallier, Franta.

Fiul său în vârstă de 16 ani a fost grav rănit în această luptă de aproximativ 20 de persoane, între comunitatea română și maghrebiană.

 

Totul a pornit după ce la McDonald’s un grup de africani era afară, unul dintre ei ar fi cerut o țigară, iar românii ar fi refuzat. Mama încearcă să intervină să-și protejeze fiul, însă primește o singură lovitură fatală în abdomen, potrivit autopsiei, Rudele au luat-o pe brațe pentru a o transporta la spital. Pe un pod din apropiere s-au intersectat cu o mașină de pompieri și au cerut ajutorul, dar românca a murit înainte de a apuca să primească primul ajutor.

 

Alți patru români au fost răniți mai ușor în braț și stomac, iar un alt român a fost spitalizat în stare de șoc.