O artistă de la noi

Maria Ghinea a trecut printr-o experiență terifiantă în urmă cu aproape două decenii. Cel care îi dăruise un fiu a împușcat-o.

Bărbatul nu își dorea ca Maria Ghinea să mai cânte și fiindcă ea nu l-a ascultat, a decis să o împuște.

“Acum 17 ani s-a întâmplat, a fost o perioadă pe care am vrut să o uit ca să merg mai departe. Când Dumnezeu îţi dă doi copii mergi mai departe pentru ei. El este tatăl copilului meu cel mic. El a fost un om rău, nu poţi fi un om bun când te simţi stăpânul vieţii cuiva. La 21 de ani nu puteam gândi prea mult la viitorul meu faţă de cel pe care mi l-am dorit ca soţ. Era violent şi mi-a zis să nu mai merg să cânt”, a spus Maria Ghinea la TV.

“M-a tras de păr, m-am pus în fotoliu, s-a pus în faţa mea şi apoi am simţit că mă arde ceva. El a vrut să ţintească pe mijloc, să mă omoare, dar eu mutând capul glonţul s-a dus în altă parte spre norocul meu. Apoi m-a plimbat trei ore prin casă cu orificiul în jos pentru a pierde sânge. Apoi el a anunţat că m-a omorât. Eu m-am trezit apoi la Terapie Intensivă. El a făcut puşcărie foarte puţin. Apoi a primit interdicţie definitivă pentru teritoriul României. Acum ştiu că s-a căsătorit, dar nu şi-a mai văzut copilul”, a mai declarat Maria Ghinea.