O studentă a

O tânârâ studentâ din Indiana a întreţinut relaţii sexuale cu un bărbat, neştiind cine este acesta de fapt.

Bărbatul s-a dat drept iubitul ei şi s-a strecurat în patul în care aceasta dormea, potrivit dailymail.co.uk.

Fata în vârstă de 20 de ani, a relatat cum bărbatul care a violat-o, s-a eliberat din închisoare, fentând sistemul judiciar din SUA. Abigail a povestit în faţa instanţei că s-a trezit din somn atunci când a simţit că a fost luată în braţe, crezând că iubitul era în spatele ei. În cele din urmă, a avut loc si actul sexual, studenta neştiind cine se află de fapt în spatele ei. Când a descoperit adevărul, aceasta s-a simţit violată.

Tânăra studentă l-a acţionat în judecată pe agresor, însă după câteva zile a fost achitat de toate faptele sale.