Oana Zăvoranu, diva cu zece perechi de silicoane! Ce a furat sexy bruneta dintr-un magazin

Diva s-a întors! La 15 ani de la prima telenovelă, Oana Zăvoranu a revenit cu forţe proaspete la prima ei dragoste: actoria. Iar personajul ei din „Sacrificiul” va face senzaţie, garantează bruneta!

 

„Eu o să fiu modestă că de obicei și o să va zic că personajul meu e cel mai șmecher. E sarea şi piperul. Se vor regăsi foarte multe femei în acest serial. E revenirea mea în seriale, după 15 ani.  Am avut niște emoții, îți jur (nr. la primul REC).”, a spus Oana Zăvoranu, la Acces Direct.

Aşa cum ne-a obişnuit, Oana Zăvoranu a vorbit deschis şi despre controversele care s-au creat în jurul ei. Bruneta militează pentru naturalețe și, chiar dacă și-a schimbat silicoanele de nu mai puțin de de zece ori, acum este împotriva femeilor operate.

„Am un bărbat pe care îl iubesc enorm, am copii blanosi pe care îi iubesc enorm, dar avem și noi problemele noastre că trăim în România. Știi ce este? cred că stresul e ăla care ne omoară pe toți. Acord o mare atenție fizicului pentru că eu cu asta vând, arăt bine la față la corp. Am avut 10 perechi de silicoane, toate modelele. Am avut toate formele, modelele, mărimile și etc. Să știi că multă lume mi-a zis, Oana nu ai îmbătrânit deloc, timpul peste ține nu trece. Eu pot să am 25 de ani, dacă corpul meu arată de 55 și sunt cu ridurile și ţâţele la, pardon, genunchi, degeaba îți zic eu ție eu am 25 de ani, băi Oana, really? Deci trebuie să te ajute cumva spiritul tânăr. Sunt matracucele astea, baragladinele, care nu ai fundul de vadana a lui Kim Krdashian nu ești ok. Acum după părerea mea, modă, dar la femei sunt deformate frate, deci nu ai cum să ai talia atâta și fundul atât. Nu e ok.”, a mai spus Oana Zăvoranu, la Acces Direct.

Cât despre aventurile Oanei Zăvoranu, cuvintele sunt de prisos. Bruneta a povestit cum a furat dintr-un magazin.

„Am mers în mall, și eram într-o, știi cum sunt standurile alea pe insulică, și erau niște pixuri din astea, stilouri foarte șmechere și erau puse afară. și eu m-am dus și am luat pixurile, și ea nimic. m-am dus cu pixurile în mâna și spun aș vrea să văd și eu pixurile alea expuse. zice, da, dar nu mai sunt.păi cum nu mai sunt că le-am văzut eu adineaori. La următorul stand de diamante, pac am furat oglindă. Diamantele nu am putut. Dar la modul că poți. și eu n-am dexteritate.”, mai spune Oana Zăvoranu.