Scandal la botezul Gabrielei Cristea! Oana Roman, foc si para chiar pe Gabi: „Stau eu ca proasta, deşi mi-e foarte rău, în drum, într-o parcare goală”… Continuarea e si mai si…:

Oana Roman s-a supărat foarte rău înaintea petrecerii de botez pe care au dat-o Gabriela Cristea şi Tavi Clonda, cu ocazia creştinării fiicei lor celei mici, Thea Iris. Oana Roman spune că a ajuns prima la eveniment, la ora anunţată de gazde, deşi se simţea foarte rău, dar s-a trezit singură acolo pentru că nici măcar Gabriela şi Tavi nu au ajuns la timp la eveniment.

După aproximativ două ore de stat la botez, Oana Roman a ajuns direct pe patul de spital, în jurul orei 23.00. „De la poza la panou direct la spital ! Am rămas fără baterii ! Aici ma pun pe picioare si sint ingrijita asa cum trebuie ! Grija, atenția si conditiile de aici, merita pana la ultimul leu! Asta e adevarul!”, a scris vedeta, pe conturile ei de socializare.

Numai eu eram în stare ca în ziua în care mi-a fost foarte rău şi am zăcut în pat, să mă mobilizez, să mă îmbrac, să mă aranjez şi să ajung la eveniment la care am fost invitată şi să nu fie nimeni. Adică, tot eu să ajung prima.

Nici măcar cei care ne-au invitat nu sunt aici. Şi eu chestia asta nu o înţeleg! N-am să înţeleg niciodată de ce oamenii nu sunt la timp nici măcar la evenimentele pe care ei le fac.

Şi uite cum stau eu ca proasta, deşi mi-e foarte rău, în drum, într-o parcare goală, unde nu este absolut nimeni. Până o să învăţăm că nu trebuie să întârziem, mai durează!’, a spus Oana Roman, pe Instagram, cu lacrimi în ochi.

Petrecerea de botez era anunţată la ora 20.00, iar Oana Roman a ajuns la restaurantul din nordul Capitalei în jurul orei 20.30, însă chiar şi aşa, restul invitaţilor erau absenţi de la locaţie.

Însă, aşa cum se întâmplă la astfel de evenimente, momentele nu merg întotdeauna şnur, mai ales când vorbim despre copii mici. Sărbătorita zilei, micuţa Thea Iris, încă este alăptată şi Gabrielei Cristea ar trebuie să i se acorde o circumstanţă atenuantă din acest motiv.

Chiar şi aşa, dacă vedeta TV are o scuză bună pentru întârziere, restul invitaţilor ar trebui să aibă motive plauzibile pentru a scăpa de furia Oanei. Cu câteva ore înainte de eveniment, Oana Roman le povestise fanilor săi de pe Instagram că se simte rău şi abia se poate mişca din pat, mai ales că aseară a petrecut la botezul nepotului lui Romică Ţociu. Însă, mai apoi a revenit şi a spus că s-a pregătit, cu ultimele puteri, pentru petrecerea dată de Gabriela Cristea.

Creştinarea lui Iris a avut loc într-o biserică din Corbeanca, în jurul orei 17.00, în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi, dar şi a naşilor Cristina Şişcanu şi Mădălin Ionescu.