Tatăl poliţistului care şi-a tăiat gâtul după ce a scăpat de COVID: „Era şocat. A stat o noapte întreagă cu doi morţi în salon”

Moartea brutală a poliţistului de frontieră din comuna vasluiană Berezeni, care a fost găsit de familie cu gâtul tăiat şi un flex alături, a cutremurat întreaga comunitate locală. Potrivit familiei, poliţistul suferea de o depresie profundă după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

 

”Venea de la serviciu, dezbrăca uniforma şi se apuca de muncă. Suntem şocaţi, înmărmuriţi, pur şi simplu. A ajutat tot satul. Nu s-a intamplat să îi ceara cineva ajutorul şi el să îl refuze. Niciodată. Se dădea peste cap şi rezolva problema fiecaruia. Pe toti ne-a ajutat.

 

Era extraordinar de cuminte si de harnic. Venea de la Frontiera, urca pe semanatoare, pe tractor. Avea disc, rariţă. Nu stiu când se odihnea, dacă se odihnea. Foarte harnic, foarte calculat, foarte om. Nu bea, nu fuma. Tot satul îl plânge”, a declarat un localnic din Ranceni.

Poliţistul de frontieră se afla în concediul medical. Fusese diagnosticat cu COVID-19 şi a stat internat două săptămâni la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad, unitate suport pentru pacienţii COVID din judeţul Vaslui.

Săptămâna trecută se externase din spital, însă, deşi vindecat, familia spune că bărbatul era foarte schimbat după ce a ieşit din spital. A rămas profund marcat de un episod petrecut în timpul spitalizării, când într-o noapte doi dintre colegii din salon i-au murit, Pentru că nimeni nu a răspuns la uşa încuiată, a dormit cu cadavrele celor doi colegi până dimineaţă, când au venit doctorii.